Pensionarii cu venituri mici vor primi un AJUTOR financiar de la stat. Guvernul va da până la 500 de lei de persoană în octombrie

Pensionarii cu venituri mici vor primi un AJUTOR financiar de la stat. Guvernul va da până la 500 de lei de persoană în octombrie
FOTO - Caracter ilustrativ
Publicat: 12/09/2023, 08:33

Vești bune pentru milioane de români. Pensionarii care au venituri mai mici de 3.000 de lei vor primi bani în plus de la Guvern în luna octombrie.

Este vorba despre un ajutor financiar cuprins între 600 și 1.000 de lei. Măsura este prinsă într-o ordonanță din anul 2022. Prima tranșă a fost plătită în ianuarie, iar cea de-a doua va fi plătită în octombrie.

OUG nr. 168/2022 stabilește acordarea unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, celor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei. Cuantumul acestuia va fi însă diferit, în funcție de cât de mici sunt aceste venituri, schema propusă fiind următoarea:

  1. în cuantum de 1.000 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;
  2. în cuantum de 800 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei, inclusiv;
  3. în cuantum de 600 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv.

Se vor lua în calcul și eventualele venituri din salarii și din indemnizația socială pentru pensionari

Documentul ia în calcul nivelul „veniturilor”, deci nu doar al celor din pensii, ceea ce înseamnă că se vor lua în calcul și alte venituri în afara celor din pensii la încadrarea pentru ajutor și, mai departe, pe un nivel sau altul de ajutor. Se vor lua în calcul și eventualele venituri din salarii și din indemnizația socială pentru pensionari. Nu se spune însă nimic de cele din activități independente sau chirii, dividende ori drepturi de autor – ceea ce înseamnă că ele nu vor fi luate în calcul, conform Avocat.net.

Banii vin în două tranșe. Prima a fost plătită în ianuarie, iar cea de-a doua urmează să fie virată luna viitoare, astfel:

  • în cuantum de 500 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;
  • în cuantum de 400 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei, inclusiv;
  • în cuantum de 300 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv.

Banii vor fi acordați prin intermediul caselor de pensii și nu se vor lua în calcul la stabilirea plafonului prevăzut prin HG nr. 186/2009 – compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor. Tototdată, acest venit nu va putea fi executat silit prin poprire.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Alegeri Prezidențiale 2024 | Surpriza cifrelor de la ora 10:00. Așa ceva nu s-a mai...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
LIVE TEXT Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Au votat peste două milioane...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Este incredibil ce mistere ascunde săpunul. V-ați gândit vreodată cum a fost inventat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei...